Petrolul vs Steaua este cel
mai așteptat meci al anului la Ploiești. Chiar dacă pe durata întregului
campionat, toate meciurile de acasă ale „lupilor galbeni” sunt adevărate sărbători, ținute de cele mai multe ori cu casa închisă,
partidele contra Stelei rămân cele care
stârnesc cele mai aprige pasiuni.
Și acum, la finele sezonului
2013 – 2014, când ne pregătim să punem punct unui campionat cu o istorie
aparte, meciul Petrolul vs Steaua s-a dovedit a fi unul demn de propriul
statut.
În economia clasamentului
partida de acum nu mai avea nici o miză, oricare ar fi fost rezultatul de pe
tabelă la finele celor 90 de minute de joc, Steaua era campioană iar Petrolul,
ca și anul trecut, ocupanta locului trei. Orgoliile însă nu țin cont de
statistici. Ploieștenii își iubesc atât de mult echipa de fotbal încât, așa cum
pot ei, prin cântece și încurajări frenetice, o împing acolo unde și-o visează
de când se știu, adică cât mai sus, către vârful performanței.
 |
| Încă din tur, umăr la umăr pe tot terenul... |
Steaua este văzută în orașul
aurului negru ca rivala perfectă. O echipă infatuată, protejată mereu de mai
marii statului, aflată în proprietatea unui latifundiar slobod la gură și la
pungă ce aruncă cu vorbe smintite și cu bani murdari, în toate părțile, fără
jenă și fără pic de bun simț, o echipă condusă de un manager bătăuș și de un
antrenor arogant. A învinge Steaua nu este doar un gest ce ține doar de
statistică și clasamente, este demersul just prin care se vrea punerea la punct
a obrăzniciei, a repunerii în drepturi a valorilor morale (corectitudinea,
cinstea, demnitatea, rostirea adevărului cu modestie) și, prin aceasta, de a
reface echilibrul universului, între bine și rău.
Acestea au fost premizele de
aseară. Prologul însă n-a fost de loc unul de cinste, încă de la orele amiezii,
în centrul orașului, mici grupuri de susținători ai ambelor tabere au ținut să
tranșeze disputa așa cum au crezut ei de cuvință, adică în cel mai primitiv
mod, împărțindu-și reciproc pumni și picioare. Conflictele spontane nu au fost însă
unele de amploare, jandarmii au intervenit rapid și au stins cu repeziciune
micile focare ivite din prea marea lipsă a rațiunii și tocmai de aceea
condamnabile!
 |
| În ciuda rumorilor Guilherme HS rămâne la Petrolul |
Meciul în sine a fost,
trebuie recunoscut, cel mai frumos al campionatului. S-a jucat în viteză, cu
faze alternând de o parte și de alta, cu ocazii ce au abundat la ambele porți.
Ratări cât roata carului, parade excepționale ale ambilor portari și șuturi în
bară! Mingea a refuzat să intre în vreuna din porți și astfel egalitatea s-a păstrat
de la început până la sfârșit. O partidă care la final ar fi trebuit sărbătorită
cu decență, cu aplauze către și dinspre tribune, pentru a sărbătorii ambele
echipe, fotbalul și bucuria spectacolului.
Din păcate „Reghe” nu a putut
ieși din aroganța comportamentală și, la finele partidei, a frizat o crasă lipsă
de onestitate și de respect față de miile de suporteri ploieșteni, față de
sutele de mii de iubitori ai fotbalului care au urmărit partida la TV și, vorba
latinilor, ” submersi sicut Gypsy”, a
ordonat trupei sale încingerea unei egoiste și ostentative „hore a bucuriei”.
Grobianul și provocatorul
gest a fost imediat amendat de haita lupilor care au lansat din tribune un
imens cor de huiduieli, iar pe teren de jucătorii petroliști care, cu prețul unor
zdravene îmbrânceli, au pus capăt acestui demers grotesc.
 |
| În loc de aplauze, îmbrânceli și huiduieli... |
Gesturile sunt mai grăitoare
decât rostirea a mii de cuvinte. Prin atitudinea sa „Reghe & comp.” a arătat
cât de pitici, cât de mărunți și lipsiți de valoare umană sunt ei cei din
gruparea Stelei. Meritul de a fi campion nu se măsoară numai prin calitatea
jocului care, e adevărat, la Steaua este bună, dar și prin atitudinea
comportamentală, de noblețe și respect față de adversar, față de proprii
suporteri, față de public în general.
Vedem pe terenurile de fotbal
mari goleadori care, după marcarea unui gol, refuză bucuria reușitei tocmai din
respect față de echipa adversă. Sau „mutatis mutandis”, cu doar o oră înaintea
meciului de la Ploiești, la Barcelona, Atletico din Madrid a smuls titlul de
campioană a Spaniei lui „Mesi and comp”. Aveau tot dreptul să se bucure în cel
mai năstrușnic mod cu putință, dar au ales natural, fără nici un efort, decența,
aplauzele și îmbrățișările, inclusiv cu adversarii lor.
La noi, „Reghe” a vrut însă să
fie „original” și să ne arate că lipsa celor șapte ani de acasă, în loc să fie o rușine, este o valoare. Se înșelă! A arătat că este precum pistolul turcului,
adică la fel de analfabet sufletește precum pușcăriașii MM și Gigi.
Zinedine Zidane a fost un
fotbalist fabulos, dar la finele carierei sale, într-un meci crucial, a comis
un gest total reprobabil. Chiar în finala campionatului mondial, când echipa „cocoșului
galic” - în care juca - susținea meciul decisiv cu „azurii„ Zidane și-a lovit, fără
minge, un adversar. De atunci nimeni nu a mai vorbit de Zinedine ca de un mare
fotbalist și aproape că astăzi este dat uitării...
Aseară la Ploiești puteam
avea meciul campionatului, dar el a fost stricat de un gest nesăbuit al unui om
căruia îi este imposibil să fie „un domn”... De aceea, mare păcat, evenimentul a fost un derby eșuat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu