duminică, 18 mai 2014

CRONICA UNUI DERBY EȘUAT


    Petrolul vs Steaua este cel mai așteptat meci al anului la Ploiești. Chiar dacă pe durata întregului campionat, toate meciurile de acasă ale „lupilor galbeni” sunt adevărate sărbători,  ținute de cele mai multe ori cu casa închisă, partidele  contra Stelei rămân cele care stârnesc cele mai aprige pasiuni.
   Și acum, la finele sezonului 2013 – 2014, când ne pregătim să punem punct unui campionat cu o istorie aparte, meciul Petrolul vs Steaua s-a dovedit a fi unul demn de propriul statut.
   În economia clasamentului partida de acum nu mai avea nici o miză, oricare ar fi fost rezultatul de pe tabelă la finele celor 90 de minute de joc, Steaua era campioană iar Petrolul, ca și anul trecut, ocupanta locului trei. Orgoliile însă nu țin cont de statistici. Ploieștenii își iubesc atât de mult echipa de fotbal încât, așa cum pot ei, prin cântece și încurajări frenetice, o împing acolo unde și-o visează de când se știu, adică cât mai sus, către vârful performanței.
               Încă din tur, umăr la umăr pe tot terenul...               
  Steaua este văzută în orașul aurului negru ca rivala perfectă. O echipă infatuată, protejată mereu de mai marii statului, aflată în proprietatea unui latifundiar slobod la gură și la pungă ce aruncă cu vorbe smintite și cu bani murdari, în toate părțile, fără jenă și fără pic de bun simț, o echipă condusă de un manager bătăuș și de un antrenor arogant. A învinge Steaua nu este doar un gest ce ține doar de statistică și clasamente, este demersul just prin care se vrea punerea la punct a obrăzniciei, a repunerii în drepturi a valorilor morale (corectitudinea, cinstea, demnitatea, rostirea adevărului cu modestie) și, prin aceasta, de a reface echilibrul universului, între bine și rău.
   Acestea au fost premizele de aseară. Prologul însă n-a fost de loc unul de cinste, încă de la orele amiezii, în centrul orașului, mici grupuri de susținători ai ambelor tabere au ținut să tranșeze disputa așa cum au crezut ei de cuvință, adică în cel mai primitiv mod, împărțindu-și reciproc pumni și picioare. Conflictele spontane nu au fost însă unele de amploare, jandarmii au intervenit rapid și au stins cu repeziciune micile focare ivite din prea marea lipsă a rațiunii și tocmai de aceea condamnabile!
    În ciuda rumorilor Guilherme HS rămâne la Petrolul        
  Meciul în sine a fost, trebuie recunoscut, cel mai frumos al campionatului. S-a jucat în viteză, cu faze alternând de o parte și de alta, cu ocazii ce au abundat la ambele porți. Ratări cât roata carului, parade excepționale ale ambilor portari și șuturi în bară! Mingea a refuzat să intre în vreuna din porți și astfel egalitatea s-a păstrat de la început până la sfârșit. O partidă care la final ar fi trebuit sărbătorită cu decență, cu aplauze către și dinspre tribune, pentru a sărbătorii ambele echipe, fotbalul și bucuria spectacolului.
    Din păcate „Reghe” nu a putut ieși din aroganța comportamentală și, la finele partidei, a frizat o crasă lipsă de onestitate și de respect față de miile de suporteri ploieșteni, față de sutele de mii de iubitori ai fotbalului care au urmărit partida la TV și, vorba latinilor,  ” submersi sicut Gypsy”, a ordonat trupei sale încingerea unei egoiste și ostentative „hore a bucuriei”.
    Grobianul și provocatorul gest a fost imediat amendat de haita lupilor care au lansat din tribune un imens cor de huiduieli, iar pe teren de jucătorii petroliști care, cu prețul unor zdravene îmbrânceli, au pus capăt acestui demers grotesc.
                     În loc de aplauze, îmbrânceli și huiduieli...                
   Gesturile sunt mai grăitoare decât rostirea a mii de cuvinte. Prin atitudinea sa „Reghe & comp.” a arătat cât de pitici, cât de mărunți și lipsiți de valoare umană sunt ei cei din gruparea Stelei. Meritul de a fi campion nu se măsoară numai prin calitatea jocului care, e adevărat, la Steaua este bună, dar și prin atitudinea comportamentală, de noblețe și respect față de adversar, față de proprii suporteri, față de public în general.
   Vedem pe terenurile de fotbal mari goleadori care, după marcarea unui gol, refuză bucuria reușitei tocmai din respect față de echipa adversă. Sau „mutatis mutandis”, cu doar o oră înaintea meciului de la Ploiești, la Barcelona, Atletico din Madrid a smuls titlul de campioană a Spaniei lui „Mesi and comp”. Aveau tot dreptul să se bucure în cel mai năstrușnic mod cu putință, dar au ales natural, fără nici un efort, decența, aplauzele și îmbrățișările, inclusiv cu adversarii lor.
   La noi, „Reghe” a vrut însă să fie „original” și să ne arate că lipsa celor șapte ani de acasă, în loc să fie o rușine, este o valoare. Se înșelă!   A arătat că este precum pistolul turcului, adică la fel de analfabet sufletește precum pușcăriașii MM și Gigi.
    Zinedine Zidane a fost un fotbalist fabulos, dar la finele carierei sale, într-un meci crucial, a comis un gest total reprobabil. Chiar în finala campionatului mondial, când echipa „cocoșului galic” - în care juca - susținea meciul decisiv cu „azurii„ Zidane și-a lovit, fără minge, un adversar. De atunci nimeni nu a mai vorbit de Zinedine ca de un mare fotbalist și aproape că astăzi este dat uitării...

   Aseară la Ploiești puteam avea meciul campionatului, dar el a fost stricat de un gest nesăbuit al unui om căruia îi este imposibil să fie „un domn”... De aceea, mare păcat, evenimentul a fost un derby eșuat...

luni, 12 mai 2014

CRONICA UNUI JURĂMÂNT DE VASALITATE


    Cine și-a imaginat vreun moment că, odată cu băgarea la ”brutărie” a interlopilor din fotbalul românesc sau alegerea unor noi președinți în forurile diriguitoare ale acestui sport autohton, lucrurile pe gazon vor căpăta o nouă față, dreaptă și competitiv cinstită, dacă nu sunt patologic naivi, atunci cu siguranță s-au înșelat amarnic.
     Clanul ”becaliot” în fotbalul românesc s-a format și s-a consolidat într-un mediu extrem de propice, permisiv oricărei acțiuni veroase, în care, fără mofturi morale, cuvântul de ordine a fost ”averea” și nicidecum performanța. Cu tupeu maxim, prin mituire și escrocare au pus mâna, fără prea mari eforturi, pe echipa zisă ”fanion” a fotbalului românesc și, prin ea, au început uriașul carusel al ”impresariatului” și al jocurilor ”strategice”. Orice jucător cât de cât talentat, cu voia sau fără de voia lui, cum necum, ajunge, pe sume de cele mai mult ori neștiute, la Steaua. De aici, dacă chiar este unul valoros, se poate trage un ”tun” de milioane de euro pe piața fotbalului adevărat.

          Gigi contabilizaza pentru 2014 un venit de 40 mil. Euro         
 Clanul amintit e bine consolidat și organizat, prea adânc înfipt în sistem își are împărații, regii, baronii și conții săi. De sus și până jos, pe toate ramificațiile  acestei structuri, „jurămintele de credință” și „închinările” sunt respectate cu „onorabilitate” pentru că ele asigură un circuit unanim acceptat și fără sincope al resurselor financiare. Mai pe șleau, toate milioanele ajung la Steaua, adică la patronul ei și de aici știe jupânul cum să le dijmuiască!
   Băieți deștepți, ”machedonii” au atras și ceva ziariști în siajul lor și astfel au asigurat și compartimentul propagandistic care merge, în comunicare, pe un singur vector: Steaua e cea mai bună, la Steaua sunt cei mai buni fotbaliști! (oare?)
    Cei care s-au opus, chiar și fără de voie, sistemului ”și-au luat-o în barbă”. Vă mai aduceți aminte de cazul Unirea Urziceni? O echipă frumoasă aflată într-un antagonism perfect cu Steaua care, după ce i-a suflat titlul arogantei  pretendente, a fost desființată iar jucătorii, pe o pretinsă datorie între patroni, au ajuns la... Steaua. Dar de Craiova Maxima și de soarta fraților Costea? Unde e CFR-ul și ce i se pregătește Vasluiului?
    În acest peisaj am apărut noi Lupii! O mână de orășeni pur sânge care, romantici incurabili, atunci când nimeni nu mai credea, ne-am răzvrătit și ne-am readus clubul de suflet la viață. Petrolul a fost pe punctul de a fi desființat, nu cred că a uitat cineva scandalul cu fuziunea din Cartierul 9 mai, iar dacă a uitat să-și aducă aminte de duminicile din liga a II-a. Numai iubirea noastră i-a făcut pe ”baronii imobiliarelor” să dea înapoi, iar pe administratorii orașului să ne dea un nou stadion și de aici, cu o și mai mare iubire pentru Petrolul, echipa a fost împinsă tot mai sus.
         Victoria cu Swansea, victoria unei atitudini excepționale!      

    Am câștigat meciuri, am făcut egal ”cu snopul” și am și luat-o pe coajă zdravăn, dar de fiecare dată onorabil, într-o ecuație a sportivității și a neprevăzutului dată de balonul rotund. Cel mai mult iubesc la Petrolul spiritul său, jocul cinstit, fotbalul de dragul fotbalului, al respectului față de suporteri și de adversari. Nu sunt vorbe goale, amintiți-vă de jocul cu Swansea de la Ploiești, eram victime sigure și totuși, cu acest spirit de învingători, am spălat rușinea din tur, am jucat fotbal ca marii fotbaliști și am pecetluit o victorie nesperată, dar meritată și unanim apreciată!
    Ce s-a întâmplat în ultima etapă în fața Viitorului lui Gică Hagi, „regele”, este însă diametral opus acestui nobil spirit. E o murdărie la care s-au pretat ambele părți ce și-au arătat astfel, nonșalant și rușinos, goliciunea și, totodată, urâțenia fotbalului autohton. Un non combat care salvează investiția „regelui” dar care dezonorează întregul staff petrolist. Chiar dacă se disculpă, Răzvan și compania au mers la Chiajna (unde joacă Viitorul) să reînnoiască jurământul de vasalitate în fața „Clanului” și, mai mult decât atât, să-i pregătească un joc fără probleme, în etapa viitoare, „echipei fanion”.


            Între vasalitate și suveranitate există libertate ?                 
 Poate sunt mânios, poate sunt superficial, dar cum să-mi explic că în mijlocul unui reviriment, după cinci victorii succesive, toate la scor, în fața unor echipe mult mai bine plasate ca Viitorul, Tu Petrolul, faci figurație și ți-o iei cu 2 la 0 (putea fi și mai mult), dacă nu prin non combat?!
  Mai sunt două etape, vom rămâne pe trei, iar în meciul cu Steaua, poate doar de dragul suporterilor să se înregistreze o remiză (măcar ca faptele să mă contrazică!) Un sezon bun ar zice unii, dacă nu am știi cât de sus puteam să fim!
   Dar asta ne e sorta, jucăm în „ligalumitică”, nu în „barclays” unde Liverpool pierde titlul la mustață după un joc în care a condus cu 3 la 0 „palatul de cristal”, echipă de jumătatea clasamentului, pentru ca apoi, în ultimele 10 minute de joc, să fie egalată. Nu jucăm nici în BBVA unde „galacticii” au lăsat locul „colcinero”-șilor să lupte cu titlul pe masă, în ultima etapă, în fața „barsei”.
       Da, puteam fi sus, dar ierarhiile trebuiesc respectate și jurămintele de vasalitate onorate! Altfel...